TRUTH

It is easier to see what we want than to look for the truth...

-Ai spus ca poti repara orice nu-i asa?

- Da, asa e...

-Uite.... E inima mea... E numai bucatele...Poti sa o faci la loc? Poti sa o faci sa nu ma mai doara?

A crezut ca poate repara orice dar ea i-a dat ceva ce nu putea... inima ei... Era cel mai bun prieten al ei, o iubea cel mai mult pe acea lume dar de data aceasta nu putea sa o ajute... Era langa ea, ii citea suferinta pe fata si nu putea face nimic sa ii readuca zambetul macar pentru o secunda si asta il durea cel mai tare. Se afla undeva pierduta in drumul catre adevar... Stia ca acest moment avea sa vina...Stia la ce sa se astepte... Stia ca avea sa il piarda... sa ramana fara el... Dar nu atat de repede... Ii era mult mai usor sa se minta sa isi imagineze viata plina de soare alaturi de el...Nu putea suporta crudul adevar... si inca o durea atat de tare sa se trezeasca... ii era frig...si o dureau bucatele frante din inama ei... nu a crezut niciodata ca o inima franta poate durea asa tare... Viata a pus-o la pamant in momentul in care era fericita pe deplin... I-a rapit singurul inger care radia caldura si lumina in viata ei...
In dupa amiaza aceea trista tocmai se intorcea fericita de la lucru... in sfarsit fusese promovata, lucru care era mai mult meritul lui pentru ca el era cel care insistase sa fie hotarata si sa discute serios cu seful lui... se gandea la cum ii va da minunata veste... era atat de incantata incat nu se mai uita pe unde merge si s-a impiedicat de cateva ori pana la masina... tot drumul spre casa a zambit, a ras singura si se gandea fiecare secunda cat de norocoasa este ca il are in viata ei... Nu gasea cuvinte sa isi exprime recunostinta si dragostea pe care i-o purta... dar fericirea nu avea sa mai dureze mult...
A ajuns in fata usii a deschis repede posetuta si a cautat cheile... nu avea prea multe lucruri in geanta dar parca dura o eternitate sa gaseasca cheile... cand in sfarsit le-a gasit, a deschis usa si a intrat cat de repede a putut... l-a strigat dar nu a raspuns nimeni... si acela a fost momentul in care a inceput sa intre in panica... in fiecare zi, chiar si acelea in care boala il tintuia la pat, ii raspundea... dar acum casa parea pustie... si nu ii raspunsese nimeni... si-a aruncat geanta si pantofiorii noi cu toc care ii omorau picioarele, dar ii cumparase pentru ca ii placeau lui, a dat buzna in dormitor si l-a vazut akolo... zacea pe pat... era atat de palid incat fata ii parea de hartie... dar a reusit cumva sa deschida ochii... Atunci ea s-a napustit asupra lui cu ochii in lacrimi, l-a strans cu putere in brate, si l-a acoperit de sarutari... A incercat sa ii mai simta parfumul pentru ultima oara...

-Iubito... acum este timpul sa plec... Te iubesc mai mult decat orice sti asta nu? Dar acum poti sa ai singura grija de tine nu mai ai nevoie de mine... si daca vei mai avea o sa te veghez mereu...

-Nu spune asta! nu poti sa ma parasesti acum!! Am fost promovata! si asta numai datorita tie... fara tine nu as fi facut nimic... si nici nu o sa pot face nimic daca nu vei fi langa mine... Te iubesc am nevoie de tine, nu ma descurc singura! nu ma lasa...

-Iubito nu fi prostuta... te-am vazut crescand in acesti 3 ani si maturizandu-te mai mult decat altii ar fi facut-o in 10 ani... Esti cea mai buna persoana pe care am cunoscut-o si stiu ca intr-o zi o sa schimbi lumea! SINGURA... nu ai nevoie de nimeni pentru asta... vei realiza lucruri marete in viata iubita mea si sunt mandru de tine! sa nu uiti niciodata ca te iubesc si asta nu se va schimba niciodata... Nimeni nu poate sa ne ia asta...

- Si eu te iubesc mai mult decat orice... esti singurul care are incredere in mine, esti singurul care imi da o farama de fantezie in viata aceasta monotona si lipsita de sens... Te voi iubi vesnic... ramasese fara cuvinte, lacrimile ii siruiau pe obrajii imbujorati, nu stia ce mai poate face... nu putea inca sa asimileze ce se intampla... viata ei abia capatase un sens si acum totul se intorcea pe dos... si pe deasupra mai era si durerea aceea care ii sfasia inima... Il tinea in brate si il saruta si simtea cum respiratia se auzea tot mai rar, tot mai incet... il privea printre lacrimi si era suparata ca acestea nu mai incetau pentru ca ii incetosau privirea, si acum mai mult ca niciodata dorea sa il vada cat se putea de clar, sa ii retina expresia, ochii plini de dragoste, zambetul, tot... S-a mai uitat la ea pentru ultima oara i-a atins fata, a mai avut puterea sa mai zambeasca o singura data, si apoi ca si cum ar fi fost foarte obosit si-a lasat capul usor pe perna si a inchis ochii... Ea a ramas incremenita pentru o secunda, apoi l-a strans din nou in brate, a incercat sa ii mai simta mirosul, l-a zgaltait ca si cum si-ar fi dorit sa il trezeasca... dar era prea tarziu... Ramasese doar ea... si inima ei care acum se rupsese in zeci de bucatele...

ultimul gand...

se simtea pierduta...se simtea singura... ratacita intr-un amalgam de ganduri...inca ii simtea lipsa si isi dorea sa mai fie langa ea...isi dorea sa ii mai auda vocea o data... sa ii mai citeasca gandurile insirate haotic pe o pagina alba...ii era dor de tot ceea ce avuse cu el si orice ii amintea de el...incerca sa se inchida in ea...incerca sa para fata vesela pe care o cunostea toata lumea dar nu putea trece peste momentul in care el s-a hotarat sa dispara pur si simplu din viata ei, sa ii intoarca spatele si sa plece fara nici o explicatie, fara nici un cuvant , fara nici un regret... nu fusese niciodata genul de persoana care sa isi exteriorizeze tristetea, credea ca a fi puternica inseamna sa nu pierzi niciodata controlul...dar in aceasta seara se simtea mai rau ca niciodata...se simtea franta,se simtea ca un fluture prins in palma de un copil...se simtea ca o frunza smulsa de pe o creanga si purtata in bataia vantului puternic... pentru prima data se simtea slaba,se simtea singura, ranita si fara speranta... pentru prima data s-a hotarat sa isi lase demnitatea de o parte, era seara in care pentru prima data va plange...seara in care isi dorea sa lase trecutul in urma, dorea ca tot ceea ce fusese al lor sa devina al ei... isi dorea sa renunte la "noi" si sa incerce sa dea sens cuvnatului "eu"... ii era greu...se stingea usor fara sa isi dea seama...nu se putea identifica ca un element singular in aceasta lume in care totul se rezuma la 2...2 ochi,2 maini,2 picioare, 2 buze, 2 suflete unite intr-unul... avea atata nevoie de el, sa ii simta rasuflarea pe pielea ei catifeleata, sa o stranga cu putere la pieptul lui, sa o sarute si sa o faca sa simta cum pluteste... o umpluse de vicii... se imbata din mangaierile lui, fuma cuvintele lui, se droga cu saruturile lui... avea totul ...si fara el nimic din tot ce avea nu avea valoare sau sens...fiecare secunda fara el era din ce in ce mai grea si fiecare lacrima o apasa mai tare... inima i se rupsese in milioane de farame... si ultima speranta o parasise... stia ca nu o sa mai auda niciodata de el... stia ca o alungase pentru totdeauna din viata lui...si stia ca niciodata nu fusese o parte din viata lui... nu o lasase sa intre in sufletul lui...nu ii deschisese niciodata acea usa , si totusi ea ii oferise toata dragostea ei neconditionat...stia ca odata se va termina, isi dadea seama ca nu fusese al ei niciodata , dar ii placea sa creada in iluzia pe care si-o crease... ii placea sa traiasca in lumea de fantezie pe care o avea... il iubea...dar nu era de ajuns... isi dorea doar un sarut, o imbratisare... isi dorea sa o vada... isi dorea ca pentru un moment sa fie in gandul lui, sa fie ingerul lui, sa fie aerul pe care il respira...isi dorea... ca acea secunda se existe, si sa dureze infinit... isi dorea sa o salveze...isi dorea doar... ce isi doreste orice fata, sa o iubeasca si atat... "Nothing hurts more than realizing he meant everything to you, but you meant nothing to him...."

inger

da da am revenit....v-a fost dor de mine? macar putin? nu prea cred...anyway sunt obisnuita cu asa ceva...la un moment dat imi era atat de dor de o persoana...si aveam atata nevoie sa stiu ca si lui ii e dor de mine...dar nici un moment nu mi s-a parut k el mi-ar fi simtit lipsa... deci sunt obisnuita sa traiesc in umbra...am crezut ca am gasit un zambet dulce si un suflet cald...ce naiva... da de fapt asa am fost mereu... poate sunt destinata esecului, tristetii si dezamagirii... sau poate pur si simplu sunt destinata sa-i ajut pe altii sa ajunga la fericire...intotdeauna am incercat sa par destinsa, fara probleme cand sufletul imi era frant in mii de bucatatele...am incercat sa rezolv problemele altora desi pe ale mele nu mi le puteam rezolva... macar am facut ca lumea sa ma vada ca pe o fiinta pe care se poate baza... poate am fost un inger pentru unii...dar pe mine nu am reusit niciodata sa ma ridic...am crezut k o sa am si eu ingerul meu...am crezut ca tu esti ingerul meu ... ai aprins in sufletul meu stelele si apoi le-ai lasat sa se stinga cu lacrimi de durere...stiam ca nu vei fi al meu dar totusi am indraznit sa visez...am incercat sa iti ating aripile de foc dar m-am ars...si totusi nu simteam durerea deoarece ma amortisei...nu puteam sa privesc decat cum iti iei zborul catre alte zari...nu am avut aripi sa pot veni dupa tine...dar am incercat sa alerg...am obosit...ma simteam franta si fara putere... ochii au inceput sa-mi picure...dar am stiut ca picaturile se vor transforma in picurii de ploaie care iti vor atinge obrajii, in apa sarata a marii care iti va racorii trupul in zilele fierbinti, in dusul care iti va mangaia trupul... voi fi mereu langa tine ... dar vreodata daca din inger vei cadea si te vei transforma in om...si vei incerca sa dai de mine... iti vei aduce aminte de o inima franta de mult...nu ma vei mai gasi deoreace eu din om ...voi deveni un INGER...