Ingerul

In timp ce pluteam visam...
Akolo unde pluteam, sub apa intunecata, am auzit cel mai fericit sunet pe care mintea mea il putea invoca...pe cat de frumos, de inaltator pe atat de inspaimantator...
Am fost adusa inapoi, aproape la suprafata, de o durere ascutita care imi ranea mana ridicata, dar nu am reusit sa gasesc drumul indeajuns incat sa deschid ochii...
Apoi am stiut ca murisem...
Deoarece, prin apa grea, am auzit vocea unui inger strigandu-ma pe nume,strigandu-ma spre singurul rai pe care il doream...
In spatele vocii mult dorite era un alt zgomot- o agitatie pe care mintea mea refuza sa o perceapa. Am incercat sa ma concentrez pe vocea ingerului.
-Nu! te rog, te rog...ma implora el.
Voiam sa ii raspund. Orice. Dar nu imi puteam gasi buzele...
Si ingerul plangea fara lacrimi, cu suspine intretaiate.
Ingerul nu ar trebui sa planga, nu era corect. Am incercat sa il gasesc, sa ii spun ca totul era in regula, dar apa era atat de adanca si ma apasa, incat nu puteam respira.
Era un punct de presiune pe capul meu. Ma durea. Apoi , in timp ce acea durere spargea intunericul, spre mine venira alte dureri mai puternice. Am tipat, icnind, razbind prin apa intunecata.
Apoi incetul cu incetul durerea s-a mai potolit. Pe masura ce durerea disparea simteam cum imi pierd cunostina...