| A vazut ca timpul se scurgea... si in acelasi timp simtea cum puterile o parasesc... se simtea slabita si nu avea altceva in minte decat vocea lui care o dadea la o parte.... isi amintea mereu cuvintele lui grele " nu te mai iubesc... pur si simplu...nu esti ce imi doresc... nu ai fost niciodata!! " ... isi amintea cum se plimba cu o straina de mana usor pe aleea pe care o cutreierase si cu ea seri de-a randul... nu putea sa accepte ca singurele lucruri pe care le avea, adica amintirile ii erau furate de o alta... nu isi dorea decat sa stie ca ce a avut ea cu el a fost special... isi dorea ca banca pe care stateau si povesteau ore in sir sa ramana a lor... copacul dupa care se ascundea ca el sa o gaseasca si sa o sarute sa ramana doar al ei... dorea serile sub cer senin... si rasaritul la malul marii pe nisipul rece si umed... dorea zambetul lui si imbratisarea care ii oferea mereu caldura... simtea cum lacrimi incep incet sa ii inunde ochii verzi... nu plangea pentru ca el o parasise... il iubea atat de mult incat intelegea ca are nevoie de ceva mai bun si acel ceva nu era ea... plangea pentru ca stia ca putinul timp pe care l-au petrecut impreuna pentru el nu insemna nimic... plangea pentru ca lumea ei era in ochii lui nesemnificativa... si se simtea mica... se simtea singura... se simtea neinsemnata... nu putea sa inteleaga cum un om poate sa minta atat de bine... cum nu si-a dat seama ca nu a iubit-o? Acum nimic nu mai era universul ei... Isi incredintase inima unui strain... mai avea atat de putin timp... si nu isi doare decat inca o ora cu el...o secunda... un moment... o clipa... isi dorea sa ii auda din nou glasul makr o singura data... Stia ca nu mai poate avea nimic din toate acestea... Stia ca pentru el totul e sfarsit de mult si asta ii frangea inima... A incercat sa uite macar pentru un moment dar nu putea... si s-a hotarat k pentru ultima oara sa mai faca o plimbare...sa se duca la locul lor secret... s-a imbracat repede... stia k nu mai are timp...simtea k nu mai are timp... rasufla greu... si afara era atat de frig... dar trebuia sa faca asta... a fugit cu ultimul strop de forta ... a ajuns akolo... s-a asezat si a inceput din nou sa planga...era ultima oara knd avea pentru o clipa un loc al ei... era ultima speranta...era ultima suflare... stia k nu o sa il mai vada niciodata... stia k nu o sa o mai iubeasca... stia k il pierduse... stia k viata nu e corecta...si o alesese chiar pe ea sa confirme aceasta realitate trista... stia k nu mai are mult... si dintr-o data a inceput sa zambeasca... isi amintea de el cum era la inceput... il vedea apropiindu-se zambitor... ii simtea sarutarile... si bratele ... a scos din buzunar repede telefonul... si a scris un mesaj... " te iubesc ! te-am iubit mereu si te voi iubi in continuare!! dak eu ti-am oferit dragostea mea asta nu inseamna k un moment am avut pretentia sa imi oferi acelasi lucru,,, doar am sperat din tot sufletul ca poate intr-o zi ma vei iubi si tu. Acum k voi pleca vreau sa sti doar ca te voi pastra in sufletul si in mintea mea... vei ramane mereu o parte din mine... cu tine am invatat sa respir un alt aer, sa visez sub un alt cer ... am invatat ca in viata nu e doar alb si negru , exista si culori... am vazut ca cele mai frumoase fiinte de pe pamant , fluturi, nu traiesc decat o zi... am invatat sa zbor si eu si acum voi pleca o data cu ei... si voi lua cu mine amintirea ta, universul meu, singura farama de fericire. TE iubesc! " a apucat sa il trimita... a mai apucat sa zambeasca o data si a picat... a ramas akolo singura si fara suflare... facuse totul pentru el chiar si ultimul ei gand tot la el a fost... il iubise atat de profund si nu ceruse nimic in schimb... a avut nevoie de el dar nu i s-a parut niciodata ca el ar fi avut nevoie de ea... si a plecat totusi impacata... a plecat o data cu fluturii ei... a plecat zambind... a plecat iubind... E greu sa iubesti si e greu sa pierzi... e greu sa accepti ca nu mai e... e greu sa iti dai seama ca nu mai esti lumea lui... infinitul lui... singura speranta, singurul motiv pentru care se bucura ca se trezeste dimineata... un inger... E greu sa iti dai seama k esti insignifiant pentru persoana care e intreaga ta lume... dar dak iti oferi toata dragostea nu inseamna neaparat ca o sa primesti acelasi lucru inapoi...nu poti decat sa iubesti si sa speri...si daca se dovedeste ca esti singura care iubeste... trebuie sa mergi inainte... sa fi puternica sa te ridici... si sa continui sa visezi si sa speri pentru ca uneori singurele farame de fantezie care ne raman sunt cele mai minunate ...sunt cele care ne salveaza!! |
Se afișează postările cu eticheta vise. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vise. Afișați toate postările
vineri, 28 noiembrie 2008
poveste
marți, 25 noiembrie 2008
un vis, un zambet, o iluzie
A mai trecut o zi... cu toate ca dimineata e momentul zilei cel mai urat deoarece trebuie sa te trezesti devreme...sa te duci la cursuri...sa asculti dezinteresat tot ce vorbeste un chelios cu burta mare si cu ochelari, sau o baba nebuna care face istericale numai k nu ai citit 20 de pagini...sa stai la coada la metrou si... cate nu se mai intampla dimineata...dar dimineata asta m-am trezit cu zambetul pe buze... si asta se intampla foarte rar...dar acum dupa multa vreme s-a intamplat...am visat ceva minunat... nu pot sa va povestesc k cik dak spui ce ai visat nu se mai intampla...dar a fost ceva frumos... am prins aripi... am zambit chiar si unui necunoscut azi dimineata... si mare mi-a fost mirarea k imediat am primit inapoi tot un zambet extraordinar de frumos... acel om care statea retras in metrou cu o fata lunga si posomorata...s-a luminat imediat la fata si a zambit... m-am bucurat sa vad k mai avem sperante... :) de fiecare data knd ma plimbam pe strazi vedem numai fete suparate, ganditoare si grabite care iti aruncau o privire furisa si se pierdeau in multime... toti erau la fel... nimeni nu zambea de parca ne-ar fi pandit un mare pericol fugeau toti catre ascunzatori... am trecut asa zile de-a randul fara sa imi dau seama ca de fapt si eu devenisem parte a multimii... eram la fel ca ei... nici eu nu mai zambeam.. . credeam k nu are rost sa irosesc zambetele pentru niste oameni care nu mai stiau sa fie fericiti... cat de copilaresc gandeam... nu mi-am dat seama k poate un singur zambet le-ar fi luminat ziua, le-ar fi facut-o mai fumoasa... i-ar fi facut sa se opreasca un moment sa incerce sa reflecteze la ce li s-a intamplat... si poate ar fi zambit si ei altor persoane... nici nu ne dam seama cat de important poate sa fie un zambet pentru o persoana... deci ar trebui sa nu ne mai inchidem in noi ar trebui sa ne deschidem... sa inflorim... sa daruim caldura, dragoste , bunatate... sa ne daruium unei persoane... si sa o facem fericita... o sa intrebati si dak acea persoana nu exista/? si eu am avut aceeasi dilema... dar totusi s-a rezlovat... acea persoana exista pentru fiecare... chiar dak ea nu e dispusa sa ni se daruiasca inapoi asta nu inseamna k noi nu ii putem darui tot ce avem mai bun ... sau nu o putem face fericita... poate e un sacrificiu sa renuntam la fericirea noastra pentru a altora... dar poate in acelasi timp acest sacrificiu merita facut dak e din inima... eu mi-am daruit inima unui necunoscut i-am daruit tot ce aveam mai de pret... e adevarat k am ramas cu farame de vise, cu iluzii pierdute si o inima franta... dar stiti cum se zice timpul le vindeca pe toate... asa o sa se intample si cu mine... si sincera sa fiu nu regret nimic din tot ce am facut... nu regret k m-am daruit altei persoane... nu regret ca acea persoana devenise ratiunea mea de a trai... regret doar k totul a durat doar o clipa...am incercat sa opresc timpul in loc... dar se pare k timpul mi-a dat o lectie...ne poate fi cel mai bun aliat dar si cel mai mare dusman dak nu ii intelegem importanta si rolul... SI CLIPA S-A DUS!!! "loVE Can be magic, but sometimes magic can be, just an illusion"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
