de multe ori trecem prin viata neobservati... invatam sa ne strecuram..invatam sa ne ascundem de oameni.... suntem ca nijte umbre... eu am fost obisnuita cu asa ceva... dar nu mai vreau sa stau in umbra... vreau sa fiu eu fara sa mi se ceara explicatii...vreau sa imi las fantezia libera fara sa mi se interzica acest lucru...vreau sa fiu un fluture sau un cuvant...vreau sa fiu intr-o vara tarzie sau la inceputul unei ierni.... vreau sa zambesc cand citesc postarile unui strain care ma face sa uit de dezamagiri si tristete,,,vreau sa fiu in lumea mea plina de culoare si farame de vise... vreau sa fiu macar o data fata pe care o vezi si sa spui EA ESTE! vreau sa ma vezi ca pe o raza de lumina...ca pe un inger ... ca pe o straina care se trezeste dimineata cu zambetul pe buze stiind ca o sa citeasca ceva nou ...

sambata

Sambata ...a inceput ca oricare alta zi... se auzeau tipetele de la vecini... casa mea era iar plina si nu puteam sa stau linistita nici in coltisorul meu macar... am hotarat sa ies la o plimbare... am tras repede ceva pe mine si am iesit... eram atat de ganditoare ca nici makr nu am bagat de seama ca incepuse sa ploua... imi purtam pasii alene prin parcul trist... si totul era atat de ud ... ai parea atat de gol ... frunzele erau si ele ude picate pe asfaltul care capatase o culoare cenusie de la ploaia care incepuse sa cada usor...nu imi place ploaia ma deprima... dar azi aveam nevoie aer... aveam nevoie de libertate... si cum ma plimbam singura am observat ca ma urmarea cineva... m-am speriat...am intors capul si nu era nimeni... era doar umbra unui copac batran si inalt... am zambit si mi-am continuat drumul... ma tot gandeam la acel copac... era atat de inalt...atat de masiv... si in acelasi timp asa fara frunze parea atat de singur... si trist... ma gandeam oare cate secrete ascunde... cate idile au inceput si s-au sfarsit la umbra lui...cat de multe trebuie sa cunoasca un copac atat de batran...si dintr-o data m-am hotarat sa ma intorc si m-am adapostit sub el... l-am atins ca si cum as fi incercat sa simt ce a simtit si el secole de-a randul... am apropiat usor urechea de trunchiul lui si am incercat sa aud toate povestile lui... dar nu am auzit nimic... ma simteam ca un copil naiv... ma simteam mica si neinsemnata... cum puteam sa cred ca un copac poate sa imi spuna ceva... cum puteam sa cred k el cunoaste mai multe... am zambit din nou fara motiv si am vrut sa plec ...knd m-am intors...mare mi-a fost uimirea sa vad UN STRAIN ... se uita la mine si zambea... probabil statuse acolo ceva vreme...probabil a ras de mine tot acel timp...dar nu a zis nimic doar mi-a zambit... si acel moment a fost atat de... cum sa va spun...ati simtit vreodata ca timpul se opreste... ca inima va bate atat de tare incat simtiti ca va iese din piept?... a fost pura fantezie... parea un vis... poate chiar a fost un vis...poate nu...nici eu nu mai stiu ce sa cred la ora asta... dar zambetul acela... atat de pur...de placut ...de naiv....mi-a facut inima sa tresara...m-a facut sa cred ca e un inger... mi-a amintit pentru un moment de STRAINUL MEU...mi-a amintit de blog...mi-a amintit de ce am trait,mi-a amintit de tine... am ajuns acasa zambind... nici acum nu stiu cine era...poate era vecinul de la 7, sau poate tipul nou din cartier... poate era un vizitator sau poate un visator de pe blog ca si mine... a fost un strain care pentru un moment m-a dus in trecut... pentru un moment m-a dus in viitor... pentru un moment mi-a oferit o farama de fantezie... acum stiu ca totul nu a fost decat pentru un moment, dar a fost magic... stiu ca nu o sa mai am niciodata nimic din ce am avut...stiu ca nu ma mai iubeste... dar intr-un fel am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea... i-am dat durmul pentru k i-am vrut binele... l-am lasat sa plece pentru ca o iubea pe ea... azi am inteles ca desi ii simt lipsa in fiecare moment asa a fost cel mai bine... probabil acum este fericit... si asa e bine nu? cand iubesti nu trebuie sa fi egoist... trebuie sa te gandesti mai intai la fericirea celuilalt... daca el e fericit atunci si eu sunt fericita... poate nu el era sufletul meu pereche... si eu cred intr-o dragoste suprema..in ceva sublim, mai presus de perfectiune, mai presus de tot ce este omenesc... dar daca ceea ce am trait cu el nu era perfect? daca viata imi scoate in cale un alt strain? poate viata ne rezerva surprize fiecaruia dintre noi... poate ne vrea pe toti fericiti... poate ne vrea pe toti sa cunoastem atat culmile minunate pe care ne poate purta dar si abisurile suferintei in care ne poate arunca doar ca in momentul urmator sa ne ridice si mai sus... suntem niste marionete in mana destinului... niciodata nu vom putea sti ce ne asteapta...noi nu putem decat sa zambim, sa incercam sa luam fiecare zi in piept... sa fim fericiti pentru persoanele dragi... sa iubim din toata inima...si sa ne gandim ca poate maine e randul nostru sa fim fericiti... HRANITI-VA CU FARAMELE DE FANTEZIE!!! BAZATI-VA PE VISE !!

poveste

A vazut ca timpul se scurgea... si in acelasi timp simtea cum puterile o parasesc... se simtea slabita si nu avea altceva in minte decat vocea lui care o dadea la o parte.... isi amintea mereu cuvintele lui grele " nu te mai iubesc... pur si simplu...nu esti ce imi doresc... nu ai fost niciodata!! " ... isi amintea cum se plimba cu o straina de mana usor pe aleea pe care o cutreierase si cu ea seri de-a randul... nu putea sa accepte ca singurele lucruri pe care le avea, adica amintirile ii erau furate de o alta... nu isi dorea decat sa stie ca ce a avut ea cu el a fost special... isi dorea ca banca pe care stateau si povesteau ore in sir sa ramana a lor... copacul dupa care se ascundea ca el sa o gaseasca si sa o sarute sa ramana doar al ei... dorea serile sub cer senin... si rasaritul la malul marii pe nisipul rece si umed... dorea zambetul lui si imbratisarea care ii oferea mereu caldura... simtea cum lacrimi incep incet sa ii inunde ochii verzi... nu plangea pentru ca el o parasise... il iubea atat de mult incat intelegea ca are nevoie de ceva mai bun si acel ceva nu era ea... plangea pentru ca stia ca putinul timp pe care l-au petrecut impreuna pentru el nu insemna nimic... plangea pentru ca lumea ei era in ochii lui nesemnificativa... si se simtea mica... se simtea singura... se simtea neinsemnata... nu putea sa inteleaga cum un om poate sa minta atat de bine... cum nu si-a dat seama ca nu a iubit-o? Acum nimic nu mai era universul ei... Isi incredintase inima unui strain... mai avea atat de putin timp... si nu isi doare decat inca o ora cu el...o secunda... un moment... o clipa... isi dorea sa ii auda din nou glasul makr o singura data... Stia ca nu mai poate avea nimic din toate acestea... Stia ca pentru el totul e sfarsit de mult si asta ii frangea inima... A incercat sa uite macar pentru un moment dar nu putea... si s-a hotarat k pentru ultima oara sa mai faca o plimbare...sa se duca la locul lor secret... s-a imbracat repede... stia k nu mai are timp...simtea k nu mai are timp... rasufla greu... si afara era atat de frig... dar trebuia sa faca asta... a fugit cu ultimul strop de forta ... a ajuns akolo... s-a asezat si a inceput din nou sa planga...era ultima oara knd avea pentru o clipa un loc al ei... era ultima speranta...era ultima suflare... stia k nu o sa il mai vada niciodata... stia k nu o sa o mai iubeasca... stia k il pierduse... stia k viata nu e corecta...si o alesese chiar pe ea sa confirme aceasta realitate trista... stia k nu mai are mult... si dintr-o data a inceput sa zambeasca... isi amintea de el cum era la inceput... il vedea apropiindu-se zambitor... ii simtea sarutarile... si bratele ... a scos din buzunar repede telefonul... si a scris un mesaj... " te iubesc ! te-am iubit mereu si te voi iubi in continuare!! dak eu ti-am oferit dragostea mea asta nu inseamna k un moment am avut pretentia sa imi oferi acelasi lucru,,, doar am sperat din tot sufletul ca poate intr-o zi ma vei iubi si tu. Acum k voi pleca vreau sa sti doar ca te voi pastra in sufletul si in mintea mea... vei ramane mereu o parte din mine... cu tine am invatat sa respir un alt aer, sa visez sub un alt cer ... am invatat ca in viata nu e doar alb si negru , exista si culori... am vazut ca cele mai frumoase fiinte de pe pamant , fluturi, nu traiesc decat o zi... am invatat sa zbor si eu si acum voi pleca o data cu ei... si voi lua cu mine amintirea ta, universul meu, singura farama de fericire. TE iubesc! " a apucat sa il trimita... a mai apucat sa zambeasca o data si a picat... a ramas akolo singura si fara suflare... facuse totul pentru el chiar si ultimul ei gand tot la el a fost... il iubise atat de profund si nu ceruse nimic in schimb... a avut nevoie de el dar nu i s-a parut niciodata ca el ar fi avut nevoie de ea... si a plecat totusi impacata... a plecat o data cu fluturii ei... a plecat zambind... a plecat iubind... E greu sa iubesti si e greu sa pierzi... e greu sa accepti ca nu mai e... e greu sa iti dai seama ca nu mai esti lumea lui... infinitul lui... singura speranta, singurul motiv pentru care se bucura ca se trezeste dimineata... un inger... E greu sa iti dai seama k esti insignifiant pentru persoana care e intreaga ta lume... dar dak iti oferi toata dragostea nu inseamna neaparat ca o sa primesti acelasi lucru inapoi...nu poti decat sa iubesti si sa speri...si daca se dovedeste ca esti singura care iubeste... trebuie sa mergi inainte... sa fi puternica sa te ridici... si sa continui sa visezi si sa speri pentru ca uneori singurele farame de fantezie care ne raman sunt cele mai minunate ...sunt cele care ne salveaza!!

Ai incetat vreodata sa iti apartii? Sa gasesti ratiunea de a exista in altcineva? De multre ori nu ne dam seama ce avem si ce pierdem... visam sa gasim sufletul pereche dar inrte timp profitam de fiecare ocazie... ne aruncam in capcanele destinului si ne simtim cuprinsi de adrenalina,.. sangele ne circula nebuneste in tot corpul si ne inunda o senzatie de putere ... ne simtim pe moment atat de puternici si nimic nu ne poate face rau... si cand ne trezim e deja prea tarziu... am ranit din nou... ajungem astfel sa fim victimele propriilor noastre iluzii.... Traim intr-o lume falsa , intr-un univers de minciuni si vise risipite. Ne ranim din placere si pentru a ne simti un moment mai puternici decat persoana , uneori singura care ne iubeste cu adevarat.... Pierdem singurele oportunitati de a fi fericiti si de a fi iubiti... si atunci, incepem sa ne hranim cu speranta unui nou inceput si cu vise copilaresti... desi stim ca deja e mult prea tarziu si totul e pierdut de mult!! Am invatat ca viata e o risipire, o continua risipire...Viata e o continua cautare a fericirii...poate fericirea e un cuvant prea mare ... poate nici nu exista... sau poate suntem noi prea egoisti si dupa ce o gasim cautam ceva si mai bun...asa sunt oamenii intotdeauna cauta ceva mai bun... ceva mai frumos... ceva mai colorat... Si pierd singurul lucru de pret pe car il aveau langa ei... deja am inceput sa aberez... de unde sa stiu eu dak intr-adevar eu eram cea mai buna pentru tine? poate meritai ceva mai bun!! sau poate eu merit ceva mai bun... poate merit pe cineva care sa ma iubesca la fel de mult cum te-am iubit eu pe tine... poate merit sa fiu tinuta de mana si nu afisata ca un trofeu... poate merit un compliment din cand in cand.... sau poate merit sa raman singura pentru simplu fapt k te-am iubit mai presus de orice... si tu ai plecat cu prima adiere de primavara... cu primul val de caldura... cu prima ninsoare...cu prima frunza cazuta... ai fost mai schimbator decat vremea de primavara... ma adorai 2 sapt si apoi dispareai in ceata cu prima necunoscuta... si de fiecare data cand doream sa nu mai stiu de tine apareai din nou... si ma puneai pe jar... mereu te asteptam cu bratele deschise...si tu te intorceai...de data asta o sa fie diferit... nu mai pot sa imi fac rau singura... daca pentru un moment vei simti ca ma vrei inapoi... e posibil sa nu mai exist... e posibil sa nu ma mai gasesti... Viata ne da mereu suturi cel mai important este sa reusim sa ne ridicam de fiecare data...

oare...

de multe ori nu cunoastem o persoana, dar totusi reuseste sa ne faca sa zambim... ne face curiosi... ne incanta si in acelasi timp ne intristeaza... cam asa sta treaba cu blougurile.... un necunoscut... 2 necunoscuti... multi necunoscuti.... povesti interesante sau unele nu... dar de multe ori gasim pe cineva cu care ne identificam... gasim pe cineva care trece prin aceleasi suferinte..trairi... are aceleasi vise... aceleasi iluzii ratacite intr-un prezent dur... oare semanam atat de mult? sau oare diferim in totalitate? suferintele ne apropie... anonimatul ne indeparteaza... lumea e plina de fluturi .... de culori.... de sperante!! exista atat de multe lucruri frumoase pe care ink nu le bagam in seama...pe langa care trecem si ramanem reci la splendoarea lor.... poate o sa reusesc si eu sa visez makr in culori!!! sa reflectez la un nou inceput... la o alta viata... sa-mi definesc propriile culorile!!! exista o farama de speranta pt fiecare...

un vis, un zambet, o iluzie

A mai trecut o zi... cu toate ca dimineata e momentul zilei cel mai urat deoarece trebuie sa te trezesti devreme...sa te duci la cursuri...sa asculti dezinteresat tot ce vorbeste un chelios cu burta mare si cu ochelari, sau o baba nebuna care face istericale numai k nu ai citit 20 de pagini...sa stai la coada la metrou si... cate nu se mai intampla dimineata...dar dimineata asta m-am trezit cu zambetul pe buze... si asta se intampla foarte rar...dar acum dupa multa vreme s-a intamplat...am visat ceva minunat... nu pot sa va povestesc k cik dak spui ce ai visat nu se mai intampla...dar a fost ceva frumos... am prins aripi... am zambit chiar si unui necunoscut azi dimineata... si mare mi-a fost mirarea k imediat am primit inapoi tot un zambet extraordinar de frumos... acel om care statea retras in metrou cu o fata lunga si posomorata...s-a luminat imediat la fata si a zambit... m-am bucurat sa vad k mai avem sperante... :) de fiecare data knd ma plimbam pe strazi vedem numai fete suparate, ganditoare si grabite care iti aruncau o privire furisa si se pierdeau in multime... toti erau la fel... nimeni nu zambea de parca ne-ar fi pandit un mare pericol fugeau toti catre ascunzatori... am trecut asa zile de-a randul fara sa imi dau seama ca de fapt si eu devenisem parte a multimii... eram la fel ca ei... nici eu nu mai zambeam.. . credeam k nu are rost sa irosesc zambetele pentru niste oameni care nu mai stiau sa fie fericiti... cat de copilaresc gandeam... nu mi-am dat seama k poate un singur zambet le-ar fi luminat ziua, le-ar fi facut-o mai fumoasa... i-ar fi facut sa se opreasca un moment sa incerce sa reflecteze la ce li s-a intamplat... si poate ar fi zambit si ei altor persoane... nici nu ne dam seama cat de important poate sa fie un zambet pentru o persoana... deci ar trebui sa nu ne mai inchidem in noi ar trebui sa ne deschidem... sa inflorim... sa daruim caldura, dragoste , bunatate... sa ne daruium unei persoane... si sa o facem fericita... o sa intrebati si dak acea persoana nu exista/? si eu am avut aceeasi dilema... dar totusi s-a rezlovat... acea persoana exista pentru fiecare... chiar dak ea nu e dispusa sa ni se daruiasca inapoi asta nu inseamna k noi nu ii putem darui tot ce avem mai bun ... sau nu o putem face fericita... poate e un sacrificiu sa renuntam la fericirea noastra pentru a altora... dar poate in acelasi timp acest sacrificiu merita facut dak e din inima... eu mi-am daruit inima unui necunoscut i-am daruit tot ce aveam mai de pret... e adevarat k am ramas cu farame de vise, cu iluzii pierdute si o inima franta... dar stiti cum se zice timpul le vindeca pe toate... asa o sa se intample si cu mine... si sincera sa fiu nu regret nimic din tot ce am facut... nu regret k m-am daruit altei persoane... nu regret ca acea persoana devenise ratiunea mea de a trai... regret doar k totul a durat doar o clipa...am incercat sa opresc timpul in loc... dar se pare k timpul mi-a dat o lectie...ne poate fi cel mai bun aliat dar si cel mai mare dusman dak nu ii intelegem importanta si rolul... SI CLIPA S-A DUS!!! "loVE Can be magic, but sometimes magic can be, just an illusion"

primul cuvant, prima litera

Nu prea am cuvinte la ora asta... m-am hotarat sa incep si eu sa scriu cate ceva intr-un blog... in propriul meu blog...si asta nu pentru ca asta e noua moda sau pentru ca asa zic unii k e "trendy" ..nu sunt nici pe de-o parte fata plina de fitze pe care o vezi la colt de strada imbracata in tzoale de ultima ora, cu o masinuta ultimul racnet sau cu un catelus
chihuahua intr-o gentuta roz... nu e stilul meu...nu ma caracterizeaza aroganta ... eu sunt tipa banala poate chiar cea pe care ai vazut-o pe strada azi, sau cea cu care ai stat la coada si ai asteptat metroul sau colega de grupa pe care nu prea o bagi in seama... as putea fi orice fata plina de viata, plina de sperante si cu un zambet de oferit in orice moment... am facut un blog pentru ca e mai usor sa te exprimi in anonimat... e mai usor sa povestesi si e mai usor sa iti dai singura unele raspunsuri... un blog e distractiv ,,, un blog poate sa iti aduca prieteni, poate sa iti aduca critici sau complimente... trebuie sa invatam sa multumim celor care ne fac complimente si sa acceptam criticile si sa le luam ca pe ceva constructiv... sa invatam sa ne consolidam personalitatea si sa invatam sa ne acceptam... e posibil sa nu reusesc sa fiu chiar zilnic aici pe blog dar de cate ori o sa am timp si inspiratie o sa incerc sa scriu cate ceva... poate vor fi baliverne, sau tampenii sau lucruri scrise di inima, dar vor fi micile mele secrete... boabele mele de vise, samburii de adevar si cioburile de vise... se vor impleti intr-o imensa mare de cuvinte... si vor forma zboruri de fluturi... vor colora lumea mea... vor fi zambetul de fericire sau de tristete de pe chipul meu...vor fi lacrmile mele si sperantele mele... vor deveni infinitul meu magic... lumea mea de vis plina de lumina... de multe ori am visat cu ochii deschisi, de multe ori am incercat sa strang soarele in mana si sa ating norii si tot de atat de multe ori am stat singura si nu am putut povesti nimanui aceste lucruri... acum o le impart cu tine .... CU UN STRAIN PLIN DE SPERANTE CA SI MINE SI PLIN DE INTREBARI FARA RASPUNS INK!!!